Scrisoare pentru cineva ca mine. Dar muuult mai mișto.

Îmi pun vorbele astea aici, ca să țin minte. Mâne nu știu dacă și ce vorbe o să am, mai cu seamă că sunt despre ieri.
Co este o femeie  ca  mine, doar că mișto. Cea mai mișto. Co  există ca să te gândești de două ori dacă vrei să faci rău, să fi urât, meschin sau mincinos. De fiecare dată  când o vezi, Co te scoate din sărite: e mai frumoasă,  e mai altfel, mai cumva.
De 14 ani, Co îmi populează viața, într-un fel aparte.  Doar ea mai ține minte o Mamaia Magic Park 2004, când zice ea, eram tânără, frumoasă  și cu codițe roșii. Eu nu mai știu decât că-n vara aia, evadasem din maternitatea-mi depresivă și pușcăria obsesivă a părinților mei, doar ca să stau o zi cu soțul meu la mare. Asa zice Co că n-am cunoscut:  eu miorțănind că trebuie să stau cu părul prins în coadă, iar ea sărind cu sacul plin de ajutor, ca de obicei: “Nu vrei să-ți fac eu părul?”  Cumva din ziua aceea, eu și Co am devenit una. Însă Co a fost mereu variantă de parte mai bună din persoana mea.

Ani în șir Co a fost singura care avea voie să-mi atingă  fața și părul.

Umerii slabi, înalți și frumoși ai lui Co au  fost mereu  barajul lacrimilor mele. Au fost multe, mereu.
Cu Co și ai noștri am împărțit multe petreceri, aniversări sau mini-vacante.  Cel mai frumos a fost într-o zi de naștere a noastră – eu și Co suntem născute în aceeși zi – când mașina mea n-a mai vrut să se urmească din apropierea casei sale. Mi-am luat soțul de mână să pornim la Co pentru ajutor. Am rămas în curte până târziu, în noapte, și ne-am petrecut ziua de naștere cu bani puțini, râs mult, un pic de dans și niște pahare de vin bun. Am avut puține petreceri de zi de naștere, dar aceea a fost cea mai frumoasă din viața mea.
Ani în șir Co a fost singura care avea voie să-mi atingă  fața și părul. Când lucra, avea așa,un soi de concentrare, ca într-un ritual secret.  Lucra, ușor încruntată,  de parcă fiecare operă de artă pe care-o săvârșea pe mine era întotdeauna prima. Când mă priveam în oglindă după munca ei, parcă vedeam și lumea altfel, atât de talentată e ea.

 

Faptul că nu văd artificiile când apare sunt doar o consecință a miopiei mele, nu că ele nu ar exista.

Co e definiția prieteniei. Conceptul de „cel mai bun prieten” s-a inventat anume pentru ea. Încă nu-i știam toate secretele, dar am aflat întâmplător, că are aceeasi zi de  naștere cu a mea. Am sunat-o atunci, prefăcut panicată și i-am spus ca trebuie să ne vedem  imediat. Știam că-i plac gladiolele și, când, a venit la poartă să-mi deschidă, i-am proptit un snop de flori în brațe, ca să pot să-i spun ce mi s-a părut a fi cel mai frumos cadou al vieții: “Să știi că azi e și ziua mea”.
Știu multe lucruri rele care i s-au întâmplat și nu vreau să le povestesc pentru că sper, cumva, ca răul, pentru ea, să nu se mai întoarcă. Dar cred că  furtunile prin care a trecut pe mine m-au învățat cel mai mult. Casa ei era în permanență o grădină zoologică pestriță, animale și oameni (sau tot animale, oare?) găseau oricând adăpost, măncare, ba chiar și-un soclu să te pună pe el ca rege, cred că găsea. Acum 3 ani, Co a părăsit România. A fost ziua în care am rămas orfană de ea. Ne vedem ori de câte ori ajunge în țară, iar întâlnirile noastre, una cu alta sau în grup extins, sunt ca un mic Revelion. Faptul că nu văd artificiile când apare sunt doar o consecință a miopiei mele, nu că ele nu ar exista.

Eu nu vreau să ajung să-mi pun alte întrebări, îmi ajung cele pe care le am deja.

Am scris aici foarte puțin din  lucrurile pe care nu m-ar lăsa să i le spun, niciodată. De la primele cuvinte, în mod cert, am plânge și eu, și ea. Dar asta nu mă împiedică să mă gândesc, ca, de acum înainte, inspirată de Co, să scriu o asemenea scrisoare fiecărui om care a pus o pană în aripa mea. Pentru că asta uităm adesea să facem, atunci când oameni minunați ne veghează de la un pas în spate. Ni se pare atât de natural ca ei să fie acolo, încât, atunci când privim peste umăr și ei nu  mai sunt, ne întrebăm ce-am făcut pentru ei în toată perioada asta? Eu nu vreau să ajung să-mi pun alte întrebări, îmi ajung cele pe care le am deja. Asa încât, Co, îți multumesc că exiști și astăzi am făcut pentru tine povestea asta.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *