Alexandra și Luiza

Cum ne-a prostit Alexandra

E miercuri, 24 iulie 2019 și în casa familiei Măceșanu din Dobrosloveni scandalul e abia la început. Domnul Măceșanu, tată a două fete, nu înțelege de ce fata cea mare, Alexandra, trebuie să poarte fusta aceea cam prea scurtă, știind bine că va ajunge în Caracal, un oraș micuț, dar nu prea prietenos cu excesele. Alexandra vrea să poarte fusta aia și pace, pentru că e cadou de la amica ei, Luiza, care nu mai are cum să poarte lucruri atât de mici, de când a împlinit 19 ani. Autobuzul școlar e la poartă, Alexandra o zbughește pe ușa, ca să nu întârzie la concursul de dansuri care se ține anual la liceu din oraș. Disputa rămâne în aer, până pe seară, când domnul Măceșanu o să-i interzică ferm să mai aibă de a face cu fete sau băieți care nu sunt de vârsta sa. Alexandra o să încerce să-l înduplece, că Luiza nu este „din alea”, el o să spună că mai vedem… Alexandra pleacă la culcare, și tot așa, de la capăt, joi dimineața.
 În Republica Normalia, nu s-ar fi citit povestea asta, pentru simplu fapt că un lucru comun e comun, e bine că e acolo, nu facem caz.
Miercuri, 31 iulie 2019, în Republica România, mi-aș da ani din viață să citesc așa ceva. Ultimele 7 zile să fie cu “ cancel, clear, delete”,  să nu mai umblu turbată în viață, în știri, în on line să mă lupt cu ce nu te poți lupta: PROSTIA!

„Dumnealui” se plimbă liber și nestingherit prin Caracal, din aprilie 2019, sub imbecila protecție a inactivității poliției, care nu s-a interesat unde e numita Luiza.


Alexandra, conform șefului de chipiu suprem din Caracal, e cu vreunul. Ce să vezi, a avut dreptate, era cu unul. Chiar ea a recunoscut, plângând, la 112.
Alexandra, răpită, amenințată, violată sună la 112 și singura ei teamă e „veniți repede, că mă bate”. Nu spune „mă violează iar, mă torturează, mă omoară,”. Teama ei este că o bate. Vă dați seama cam ce copil era? În mintea Alexandrei, ea a fost răpită de un „domn”. „Dumnealui” se plimbă liber și nestingherit prin Caracal, din aprilie 2019, sub imbecila protecție a inactivității poliției, care nu s-a interesat unde e numita Luiza.

În România din aprilie 2019, un polițist pleacă de la premiza că o fată singură nu are cum să dispară așa. E, din, principiu cel puțin ușuratică, dacă nu prostituată.

De 7 zile rămânem amnezici la un lucru simplu, care ne intră în ochi și noi ne încăpățânăm să-l lăsăm acolo: PRIMUL OM CARE O PUTEA SALVA PE ALEXANDRA ERA POLITISTUL CARE (N-)A INSTRUMENTAT CAZUL  „LUIZA”. În România din aprilie 2019, un polițist pleacă de la premiza că o fată singură nu are cum să dispară așa. E, din, principiu cel puțin ușuratică, dacă nu prostituată.
E prostituată pentru că de ea se ocupă bunicul, pentru că mama e plecată în străinătate la muncă, și, dacă noi, organul în drept zicem că e prostituată, existența ei este egală cu a unui tomberon. Nu are rost să ne ocupă de ea. Case closed.
În ianuarie 2019, apăreau primele statistici în urma aplicării recursului compensatoriu și a modificărilor legilor justitiei, a codurilor de procedură penală și alte asemenea.  Peste 12.400 de condamnați fuseseră eliberați până la această dată – mult prea mulți, în raport cu posibilitatea organelor de a acționa. De la omul simplu până la cei puternici, fiecare dintre noi putea fi afectat de aceste schimbări. Și iată că ce previzionam cu toții atunci s-a întâmplat.
Astăzi, toată lumea știe orașul Caracal ca pe propria sa casă, ceea ce, cu o săptămână în urmă nu se întâmpla. Deși singura instituție abilitată să cunoască toate cotloanele acelui municipiu minuscul era Poliția. Printre cunoscuți și pe grupurile  de socializare de caracaleni, mama Luizei a fost printre primele persoane care au făcut legătura dintre Alexandra și Luiza. Femeia ceruse în repetate rânduri Poliției să ia camerele de supraveghere din locul de unde fata ei făcuse autostopul. Răspunsul la cererile femeii îl urmărim astăzi îngroziți.

Incompetență, indiferență și prostie. Toate salarizate de stat. Legea prevede că, în cazul dispariției unui minor, căutarea începe imediat.

Aiureala și bulibășeala criminală în cazul Alexandrei nu vreau să le iau în discuție. Adevărul este mult mai simplu decât vrem să credem, pentru că simplu e foarte greu de digerat. Înainte de a suspecta corupție, trafic de minore, trafic de persoane, de organe – un lucru este sigur: fetele acelea suferă din cauza prostiei generale. Incompetență, indiferență și prostie. Toate salarizate de stat. Legea prevede că, în cazul dispariției unui minor, căutarea începe imediat. Prin imediat, înțelegând ora 20.30, miercuri, 24 iulie 2019, când tatăl Alexandrei a anunțat dipariția la Poliție.
Sau la 48 de ore după data de 14 aprilie 2019 când, conform site-ului Politiei :„Luiza Mihaela Melencu a plecat voluntar de la domiciliu în mun. Caracal, jud. Olt, în vederea rezolvării unor probleme personale şi nu a mai revenit până în prezent. Detalii: Persoana în cauză nu suferă de afecţiuni psihice, are asupra sa actele personale de identitate şi telefon mobil care este închis. Observaţii: este elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova”.

Un psihopat a umblat liber într-un oraș în care au fost raportate 17 dispariții de persoane de sex feminin

Despre apelurile disperate ale unei minore la 112 nu ai ce să discuți. Niște țațe acrite și niște blambeci care au pentru prima oară șansa în viață de a salva, la propriu, pe cineva ratează oribil, în timp ce copila aia isteață a făcut tot cea putut ea în a se ajuta. Restul e istorie, povești, intoxicare, perdea de fum.  Nu intervine nimeni din frică, prostie, consemn să nu deranjeze sau toate astea la un loc.
Ditamai procurorii ies la televizor cu declarațiile halucinante ale hodorogului decrepit, cum a ars trupul în butoi, cum fata a fost ucisă în urma apelului – ceea ce, și dacă era adevărat, nu poți exprima public așa ceva, pentru ca a) Insinuezi, subliminal populației să nu mai apele la acest serviciu și 2. cumva, te speli pe mâini de modul în care a decurs intervenția.
Repet, simplu e cel mai greu. Și simplu e să disjungem fiecare ramură a acestei atrocități din România.
Un psihopat a umblat liber într-un oraș în care au fost raportate 17 dispariții de persoane de sex feminin, printre care Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Indolența organelor competente le-a adus „moartea.

Să tropăiți pe plânsul disperat al Alexandrei pentru a bate câmpii, cu servicii, cu STS, cu SRI, cu Deveselu cu toate trăznăile astea e mai presus de înțelegere.

Există în toată țara, rețele de trafic de persoane, fie pentru prostituție, fie trafic de organe și  trâmbițarea oficială a acestor lucruri din zilele astea ar trebui să ne face să urlăm pe străzi de durere, nu să ne limităm a accepta asta.
Există lipsă de proceduri, de antrenament, necunoaștere și nerespectare a legilor, plus frica de a acționa, în rândul tuturor instituțiilor din țara asta.
Există impresia fiecărui organ cu drept de control că în fiecare cetățean zace un infractor: de la controlorii STB la polițistul de secție, fiecare stă în poziția: „să-l prind pe ăsta cu ceva”.  
Dar mai presus de toate, există o dorință de îmbrățișa frenetic prostia. Iar eu, în calitate de cetățean înzestrat cu organul gândirii, nu pot accepta asta.
Să tropăiți pe plânsul disperat al Alexandrei pentru a bate câmpii, cu servicii, cu STS, cu SRI, cu Deveselu cu toate trăznăile astea e mai presus de înțelegerea mea. După Colectiv, erau unii în stare să jure că l-au văzut pe Iohannis cu bricheta în mână dând foc în club. Azi, suntem gata să credem un dement că a plecat după cremă la farmacie, că alimenta o rețea de prostituție în care fetele trebuiau să fie intacte. Că, nu-i așa, o lovea, o pansa, o lovea, o pansa…

Miercuri, 31 iulie 2019, o fată nu e de găsit în Republica România, deși are toate resursele posibile implicate în acțiunea aceasta.

Am un soi de jenă, de o săptămână încoace, de fiecare dată când mă întrebă cineva ce-mi mai fac copiii… mi-e egoist de bine să răspund că sunt ok, dar mi se pune nod în gât când știu că există concret două mame care-și plâng copiii, dar nu au ce îngropa.
Miercuri, 31 iulie 2019, nu era mare lucru de făcut în Normalia. Miercuri, 31 iulie 2019, o fată nu e de găsit în Republica România, deși are toate resursele posibile implicate în acțiunea aceasta.
Pe 10 august am auzit ca ne vedem iar, în stradă. Ne inflamăm , ne revoltăm, tot tacâmul,  da? Printre strigăturile care condamnă hoția, corupția, guvern, politicieni și ce-om mai urla, vă propun să ne oprim și asupra ipotezei de a declanșa o grevă fiscală, măcar de o lună de zile. Vă propun să ne propunem următoarele:
„Nu vrem să fim o nație de proști”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *